Albastrul tau, Albastrul meu.

Zâmbetele se propagă ca un vis,

Prin parfumul camerei ce râde,

Ca un cântec de viola ce-a ucis

Asurzitor, o primitivă linişte.

În a mea privire tu te-ncrezi,

Nestrăpunsă de a mea trăire,

În ai mei ochi te oglindeşti,

Te încrezi nociv în mine

Şi-mi curgi în lacrimi pe obraji.

Albastrul meu ce vrea să zacă-n tine,

Doare-n mine după orice suflet,

Ce în sine păcătos, el se doreşte

La un alt albastru ne-nţeles în strigăt,

Negăsit şi veşnic, e dorit în tine.

Trupul sta să rupă sub al meu albastru,

Să ucid un suflet nu e tot ce vreau,

Să m-aplec în umbra unui cîntec,

Să alint acele forme, să iubesc

Un vis tăcut, nebunesc să mă arunc

În marea albăstruie, în ea să mă ascund.

Aşa cum fugi după albastru,

Aşa cum fug de un albastru,

Ne adunăm într-o uriaşa stare,

Ce ne macină, ne rupe.

Nevroza.

Un fior usor resimte-n corp,

Sparte sentimente animalice,

Se scurg ametitor prin vene,

Si torturat de propria-i liniste,

Schiteaza violenta si dezgust.

 

Rafale de ura si dispret,

Vibrand in proprii ochi murdari,

Se imprastie in jurul trupului

Precum sangele ce curge,

Precum focul cel ce arde.

 

Semne de dezgust raman cicatrizate

Pe trupul amintirilor,

Urme de noroi

In vagi idei ce par,

Doar adevaruri mincinoase.

 

In ura ce se desfasoara,

Privirea-i urca-ncet spre orizont,

Nimic nu se mai simte.

Intepat in razele amurgului,

Ea devine o latenta ura risipita,

Stridente crize, usor se sting

In patul noptii,

Sub o plapuma de frig.